Va reuși Steaua să dea lovitura în Liga I după atâtea transferuri? E întrebarea pe care și-o pun fanii roș-albaștri. În mod normal, lipsa omogenității e principalul dușman al unei echipe care a transferat masiv, lucru evidențiat și de Dan Petrescu.
Echipa din Ghencea a avut un parcurs entuziasmant în pregătirea de vară. A câștigat șase meciuri din șase în cele două turnee efectuate în Austria, cu toate că Pițurcă a schimbat aproape în totalitate formația. A adus până acum 11 jucători la prima echipă, mai urmează doi sau trei, și, din ce s-a văzut până acum, doar patru fotbaliști care au evoluat titulari în sezonul precedent au șanse să își păstreze acest statut și acum. Aceștia sunt Tătărușanu, Nicoliță, Tănase și Stancu. Or, în aceste condiții, se pune întrebarea dacă Steaua va putea câștiga titÂlul cu o echipă construită în doar o lună, problema omogenității fiind principala preocupare a lui Pițurcă.
Contraexemple: Dinamo 2002-2003 și Rapid 2008-2009
Primul răspuns la această dilemă a fost unul poate dureros pentru fanii optimiști ai Stelei. Dan Petrescu a spus sincer că nu le acordă credit roș-albaștrilor la câștigarea titlului, dar prevede un viitor bun pentru echipă dacă va avea liniște. „Steaua nu are nicio șansă la titlu! Au adus foarte mulți jucători noi și e greu să creezi o echipă într‑un timp atât de scurt. Dacă se va avea răbdare, Pițurcă va construi o formație puternică”, a spus „Bursucul” în Libertatea. Analizând evenimente asemănătoare petrecute în trecut, într-adevăr, roș-albaștrii ar realiza o mare performanță dacă ar cuceri titlul după ce au schimbat o întreagă echipă. În istoria recentă a Ligii I, doar două cluburi au mai trecut prin situații de acest gen, transferând masiv într-un singur mercato: Dinamo, în 2002, și Rapid, în 2008, dar ambele au terminat sezonul respectiv într-un mod rușinos, locul 6 și, respectiv, 8!
Precedentul din 1984-1985
Și totuși, fanii Stelei pot spera la o minune. Un exemplu în acest sens este sezonul 1984-1985, când Halagian a transferat șapte jucători cu care ulterior Ienei a luat campionatul: Pițurcă, Bumbescu, Bărbulescu, Radu II, Stângaciu, Duckadam și Bölöni. „Ceea ce încearcă să facă astăzi Pițurcă la Steaua este exact ca atunci când s-a făcut marea echipă a Stelei care a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Îmi amintesc că la începutul anilor 80, aproape 200 de fotbaliști au fost testați de roș-albaștri. Cei mai valoroși au rămas”, a declarat și Viorel Păunescu, președintele de onoare al clubului din Ghencea. Dar, ca și Petrescu, omul de afaceri crede că Steaua lui Pițurcă nu poate da lovitura chiar din primul an.
6 este cota pe care o oferă Stelei principalele case de pariuri în privința câștigării titlului. Favorită e CFR Cluj, urmată de Steaua, Vaslui, Dinamo, Timișoara și Urziceni
Eu cred că Steaua poate câștiga campionatul și dacă a făcut mai multe transferuri. Singura condiție e să aibă liniște până la final Cosmin Olăroiu, antrenor Al Saad
Dinamo și Rapid au clacat lamentabil
10 jucători transferați de Dinamo în 2002: Tudor, Stoican, Burcă, Grigorie, Alistar, Baldovin, Danciu, Bărcăuan, Domocoș, Dobre. Rezultat: locul 6
11 jucători transferați de Rapid în 2008: Pardo, R. Fernandes, Adefemi, J. P. Andrade, Mardare, Spadacio, Paulista, Julio Cesar, Djalovic, Pitbull, Luciano Vella. Rezultat: locul 8
Ce spun oamenii de fotbal Eu nu cred că Steaua va lua titlul în primul an. Obiectivul lui Pițurcă pentru 2010-2011 e clasarea în primele trei echipe ale Ligii I Viorel Păunescu, președinte de onoare Steaua Atunci când transferi jucători valoroși, poate dispărea problema omogenității. Fotbaliștii buni se înțeleg chiar și din priviri Emeric Ienei, fost antrenor Steaua
Nu cred că Steaua are vreo șansă la titlu după ce a transferat atâția jucători. Poate pe viitor, dar nu acum Dan Petrescu, antrenor Kuban Krasnodar
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER